Helping your body come back online by restoring the connection between your nervous system and your muscles.
Nu Există Nicio Ascensiune
Table of Contents
Dincolo de hype.
În mentalul New Age circulă credința că umanitatea trece printr-un salt cuantic și că accede către un plan superior numit 4D sau 5D.
La fel ca vitaminele, trebuie să îți iei doza de D3 pentru a fixa calciul în oase. Probabil că atunci când te vitaminizezi cu D4 și D5 fixezi fotonii în corpul de lumină.
Dulcea iluzie a evadării.
Nu îl mai numim Paradis, conceptul de Grădină Edenică este demodat. S-a trecut astăzi la termeni complecși care, cu cât sunt mai întortocheați, cu atât sunt mai atractivi și trezesc curiozitate.
Credința că există un destin colectiv al întregii umanități, adică 8 miliarde de suflete, plus toate sufletele care au trăit pe planetă anterior (pentru că și ele contează, nu-i așa?), este o iluzie amăgitoare. Îți spun și de ce.
Pentru că dacă pui mântuirea, ascensiunea sau iluminarea, cum îmi place mie să îi zic, pe seama colectivului, vei avea numai de suferit. Îți deplasezi responsabilitatea către niște forțe externe de necontrolat și tu nu trebuie să faci chiar nimic. Confortabil nu?
Iluminarea nu urmează un sens general, ci unul subiectiv, individual, în care tu faci efortul de a te deplasa dinspre minciună către adevăr, dinspre frică înspre iubire. Dinspre trupul de carne către cel de lumină.
Și știi ce? Nimeni, dar nimeni nu poate face asta pentru tine, nici măcar Dumnezeu, pentru că asta ar însemna că Dumnezeu acordă privilegii unora dintre oameni, iar Justiția Divină este dreaptă prin definiție. Curțile în care se pronunță verdicte umane oglindesc principiile divine, nu în totalitate, ci ca ideal.
Apoi, ascensiunea pornește din nou de la iluzia evadării din suferința lumii mundane. Dacă ascensionezi , ai impresia pleci. Când pleci prematur dintr-un loc unde îți este hărăzit să trăiești, fugi. Fugi de realitate. O realitatea care nu miroase mereu a flori frangipani, unde există teme de făcut, lecții de luat, unde durerea și plăcerea se împletesc.
Iată ce poți să faci…
Sfatul meu? Eu personal am renunțat de multă vreme să dau sfaturi. O studentă îmi mărturisea ieri că a găsit pe youtube o tarotistă care i-am sugerat că durerea de cervicală are ca sursă o posesie a unui spirit malefic. Ați văzut filmul coreean Shutter? Probabil că de acolo s-a inspirat. Nu îl recomand așa că nu vă grăbiți. Nu îl recomand pentru că prefer să nu vă îmbibați subconștientul cu imagini bizare care să vă bântuie.
Eu i-am sugerat ca după sesiunile de shaking să trimită iubire către zona aceea dureroasă, să îi zică “te iubesc” până când și spiritele scapără de căldura cu care îți tratează corpul.
În schimb, caută să te ancorezi mai profund în corpul tău energetic. Aici și acum. Folosește postura zero ( den. taoistă, wuchi), în picioare cu spatele drept și genunchii ușor flexați, cu palmele orientate către tine, rămâi acolo vreme de câteva minute și simte fluxurile de energie ale Pământului. Știu un practicant portughez care vine aici în Bali în fiecare an pentru câteva luni să studieze Dragon Qigong cu o grupare indoneziană. El îmi mărturisea că rămâne în această postură până la 45 de minute.
Nu te forța, rămâi liber în propria ta decizie în funcție de cum decide energia ta. Bazează-te pe consistență, perseverență, nu pe durata unei singure sesiuni.
Stay grounded,
THAT SHAKIN' GUY
