Table of Contents
Îți alegi oare cu adevărat familia?
Ne alegem oare familia, sexul sau religia atunci când venim pe planetă, ori suntem pur și simplu așezați într-un context geografic și socio-cultural în care suntem testați să răzbim condițiile date?
Eu zic că ți-ai ales împrejurările în care te-ai născut și, în același timp, nu ți le-ai ales. Venirea ta pe planetă poate fi precum o zi oarecare în care, poate, 5% din alegerile tale sunt conștiente, iar în proporție covârșitoare, 95% — nu sunt.
În viața ta de până acum, câte dintre alegeri au fost cu adevărat conștiente? Nu foarte multe, ce-i drept. Majoritatea deciziilor tale au fost modelate parental sau cultural, ori de sistemul politic existent în perioada în care ai crescut. Multe intenții s-au manifestat frivol și inconștient, chiar dacă natura lor contrazicea norma.
Așa că nu îmi cere să cred că ți-ai ales corpul și lumea în care trăiești, dacă într-o zi abia reușești să te ții departe de comportamente toxice ori să îți exprimi limitele într-o manieră sănătoasă.
Totuși, la un anumit nivel de abstractizare, TU ești cel care a trasat o cale de destin pentru sine — chiar dacă nu a fost o alegere sută la sută conștientă. Aici intervine și problema liberului arbitru, o chestiune larg dezbătută atât în spiritualitate, cât și în știință.
Karma, asta.
Alegerile tale sunt acțiunile tale. Acțiunile sunt karma. De fapt, aceasta este traducerea cea mai fidelă pe care o putem folosi. Actele tale pot fi cognitive, impresii, gânduri, convingeri, perspective asupra lumii și vieții, ori afective, legate de sentimente și emoții, ori concrete: atitudini, direcții clare care se manifestă în realitate sub forma vorbelor pe care le rostești, a oamenilor cu care îți petreci timpul, a felului în care îți duci existența. Tot acest cumul generează condițiile unei încarnări viitoare. Prin urmare, în viața prezentă trăiești efectele alegerilor din trecut. Cu alte cuvinte, ți-ai ales și nu ți-ai ales, simultan, felul în care realitatea s-a coagulat în jurul tău.
Învățături sănătoase.
În 2 Timotei, Cap. 4, Apostolul Pavel avertizează că oamenii, în vremurile din urmă, nu vor mai suferi învățătura sănătoasă și își vor căuta dascăli care să le „gâdile urechile”, adică să cânte monoton la urechile egoului lor cât de minunați și desăvârșiți sunt. Exact așa privesc și eu această credință că îți alegi familia și contextul venirii tale pe Pământ: un gâdilat, un zgomot care nu îți aduce niciun folos real, ci doar te umflă nejustificat în propriii ochi.
Eu zic că acțiunile tale, și gradul lor de beneficitate sau toxicitate, au stat la baza încarnării tale prezente. Și mai cred că tot ceea ce faci în această viață contează. Contează enorm, pentru că sunt cauzele întoarcerii tale.
Când am început să lucrez cu nodurile lunare și mi-am îngăduit să înțeleg de unde provin toate acele tipare comportamentale, nevoia de izolare încă din copilărie, atracția față de textele sacre, tendința de a ocupa roluri spirituale, concluziile au fost edificatoare. Dar acesta este un subiect pe care îl voi deschide în articolul următor.
Așa că până data viitoare, închei cu o întrebare reflexivă la care îmi poți răspunde în comentarii: Dacă tot ceea ce faci acum devine sămânța a ceea ce vei fi, ce anume plantezi?
Stay grounded,
THAT SHAKIN' GUY
