Table of Contents
Rădăcinile arhaice ale fricii de eșec
Suntem obișnuiți să percepem eșecul ca pe o amenințare reală, când, de fapt, frica din spatele acestuia este mult mai viscerală și arhaică. Excluziunea sau ostracizarea, în perioadele tribale, egala însăși moartea și era percepută la fel ca un pericol fizic iminent. Pentru aproximativ 99% din trecutul umanității, chiar asta a însemnat: un pericol letal. Exilul este, așadar, tradus de subconștientul tău drept deces.
Iluzia supereroului și exilul hedonic
Din nefericire, nu suntem niște supereroi neînțeleși, care poartă pe umeri setea de dreptate și puterea absolută de a o aplica. Superman sau Batman, deși sunt personaje care aleg uneori autoexilul ori devin persona non grata pentru umanitate, dispun de superputeri sau resurse care întrec cu mult abilitățile umane uzuale – chiar dacă asta înseamnă câteva miliarde de dolari, ca în cazul lui Bruce Wayne. Realitatea noastră, însă, demonstrează un comportament cu totul diferit și, paradoxal, similar.
Resursele materiale vaste le-au oferit celor privilegiați posibilitatea de a se autoexila hedonic, de a-și construi buncăre anti-apocaliptice sau de a cumpăra insule private unde să-și dezvolte propriul ecosistem, propriul set de reguli și ritualuri – care, în mare parte, nu sunt dintre cele mai nobile.
Perspectiva budistă: Cele trei fețe ale „Setei”
Necesitatea de a reuși este strâns legată de imboldul nostru genetic de a fi acceptați în tribul din care facem parte. În budism, cel de-al doilea Adevăr Nobil poartă denumirea de tanha și semnifică conceptul de „sete” sau dorință acaparatoare. Setea de plăcere este una, setea de existență este alta, iar setea de non-existență reprezintă o cu totul altă ramificație.
Setea de existență presupune nevoia de a experimenta mai mult din această viață, necesitatea autoconservării și a prezervării eului. Setea hedonică, în schimb, are de-a face cu îmbuibarea simțurilor. Cu cât beneficiezi de mai mult confort și succes, cu atât mai ardent devine motivul prelungirii vieții.
Îți dorești să te bucuri și mai mult de ceea ce ai, așadar faci tot posibilul să obții cele mai bune condiții pentru a-ți spori longevitatea. De aici izvorăște și goana liderilor high-tech după cultivarea nemuririi cu ajutorul inteligenței artificiale (o aspirație pe care o consider o himeră, fiind profund diferită de nemurirea din perspectiva taoistă). Pe de altă parte, setea de non-existență este de obicei corelată cu experiența lipsei de plăcere în corpul fizic, cu bolile sau declinul financiar. Sunt acele momente de epuizare în care îți spui că nu mai poți, că ți-a ajuns și că vrei să se termine. Toate aceste trei ipostaze produc suferință, afirmă Buddha.
Dogma, tribul și capcana conformismului
Deoarece seturile de reguli adoptate de triburile arhaice reprezentau norme de ordin existențial – un dans al vieții și al morții la granița dintre acceptare și excludere – astăzi, corpul tău reacționează identic atunci când ai impresia că faci ceva greșit, chiar și atunci când ești, pur și simplu, natural. De exemplu, în societățile ultra-religioase, cei care contrazic, neagă sau reneagă dogmele sunt imediat etichetați drept oi negre, fiind respinși și marginalizați. Aceste dogme creează o tensiune psihologică puternică în raport cu experiența opusă, care devine o atracție irezistibilă pentru sufletele rebele.
Acestea fiind spuse, îmi aduc aminte că, în copilărie, nu îmi era frică să iau o notă mică la școală. Îmi era teamă, în schimb, de reacția părinților, a bunicilor, a vecinilor, prietenilor de familie sau a rudelor. Mă îngrozea gândul că mama s-ar face de râs în fața altora dacă nu eram premiant și performant. M-a urmărit mult timp această stigmă, până când am înțeles că, de fapt, nu îmi era frică de eșec în sine, ci de judecata celorlalți și de posibilitatea de a pierde atenția și iubirea apropiaților. Iubirea devenise astfel complet condiționată de performanță.
Eliberarea din status quo
Adevărul este că te poți elibera de acest lanț înțelegând un lucru esențial: singura greșeală reală pe care o poți face este să fugi de tine însuți și să nu fii onest cu propriile nevoi. În mare măsură, oamenilor nu le pasă cu adevărat dacă eșuezi sau reușești. Dacă vei ajunge pe culmi, unii vor încerca să te coboare din invidie, pentru că ai evadat din status quo. Alții vor mima simpatia doar pentru a obține un favor sau o oportunitate de a urca pe podium alături de tine; iar dacă asta ar presupune ca tu să cazi și să fii înlocuit, prăbușirea ta nu i-ar durea prea tare.
Desigur, aceasta este o generalizare care te poate contraria, dar îți poate oferi și indicii prețioase. Dacă te ajută cu ceva, îți amintesc acum că nu, nu toți oamenii sunt la fel.
Conștientizarea faptului că frica de eșec este, în esență, panica de a fi înlăturat din propriul trib îți poate aduce o relaxare profundă. Atunci când oscilezi între „a fi sau a nu fi vizibil” în social media, teama fundamentală nu este lipsa de succes, ci riscul de a face o greșeală care să te coste integrarea și apartenența.
Shake a Little. Change a Lot.
That Shakin' Guy
